Saturday, 18 November 2017

India: Un imobil s-a prăbușit în Mumbai; cel puțin doi morți, peste 30 de persoane căutate sub dărâmături

Cel puțin două persoane și-au pierdut viața în urma prăbușirii unui imobil joi dimineață într-o zonă dens populată din Mumbai, capitala economică a Indiei, în timp ce alte peste 30 de persoane sunt prinse sub dărâmături, relatează Reuters.

5e869b98-f8f5-4f92-9335-fda8538c9df1

Agenția de presă France Presse relatase anterior că echipele de salvare caută să recupereze în jur de 40 de persoane prinse sub dărâmăturile clădirii prăbușite.

Clădirea cu patru etaje, situată într-o zonă comercială din centrul acestei metropole indiene, s-a prăbușit joi dimineața la ora locală 08:40 (03:10 GMT).

“Estimăm că în jur de 40 de persoane sunt prinse sub dărâmături și o echipă de 43 de persoane efectuează operațiuni de salvare”, a indicat pentru AFP un responsabil al unității de gestionare a dezastrelor.

Opt sau nouă familii trăiau în clădirea respectivă, conform acestuia.

Potrivit Reuters, cel puțin două persoane și-au pierdut viața în urma dezastrului, iar alte opt au fost recuperate în viață, în timp ce operațiunile de salvare continuă.

“Operațiunile de salvare sunt în curs de desfășurare. Am trimis 12 autospeciale. Ambulanțele au sosit la fața locului pentru a transporta victimele la spital”, a indicat un responsabil indian.

Clădirile se prăbușesc frecvent în India, în special în perioada ploilor torențiale provocate de muson, care durează din iunie până în septembrie în partea subcontinentală a țării.

Ploi puternice au paralizat săptămâna aceasta Mumbai, antrenând oprirea forțată a activității multor instituții în agitata capitală economică a Indiei și decesul a 10 persoane.

De altfel și în cazul dat poliția suspectează că ploile abundente din ultimul timp ar fi putut șubrezi clădirea, mai ales că toate imobilele din acest cartier sunt vechi.

În 2013, 60 de persoane și-au pierdut viața în urma prăbușirii unei clădiri dintr-un cartier rezidențial, într-una dintre cele mai grave tragedii de acest gen din Mumbai.

AGERPRES/(AS — autor: Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)

Sursa: agerpres.ro

Post-ul India: Un imobil s-a prăbușit în Mumbai; cel puțin doi morți, peste 30 de persoane căutate sub dărâmături apare prima dată în US24 NEWS.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *