Friday, 19 January 2018

Poliţiştii şi jandarmii au descins la o tabără de refugiaţi de la marginea Timişoarei pentru a-i prelua pe transfugi

Poliţişii de la Secţia 5 Timişoara şi mai mulţi jandarmi au descins, luni, în tabăra de refugiaţi de la marginea oraşului Timişoara şi au stabilit că sunt solicitanţi de azil care provin din centrele de refugiaţi din Bucureşti, Giurgiu şi Timişoara şi deţin documente care le permit să stea în România.

Conform poliţiştilor, sunt în total 42 de refugiaţi, între care zece femei, 15 bărbaţi, iar restul copii. Cel mai mic dintre ei are doar un an.

„Aşteptam, aici, la Timişoara, o oportunitate să trec în Ungaria. Vreau doar să ajung într-o ţară din vestul Europei şi aici la Timişoara speram să pot găsi mai repede o cale”, a povestit un refugiat sirian.

Poliţiştii urmează să îi identifice pe toţi, apoi îi vor îndruma să se întoarcă în centrele din care au plecat.

Aproximativ 40 de refugiaţi din ţări precum Iran, Siria sau Irak şi-au improvizat o tabără la marginea oraşului Timişoara, sperând să găsească o călăuză care să îi treacă ilegal graniţa spre vestul Europei, ei nefiind primiţi în Centrul pentru Refugiaţi Timişoara din lipsă de locuri.

Sursa: romaniatv.net

Post-ul Poliţiştii şi jandarmii au descins la o tabără de refugiaţi de la marginea Timişoarei pentru a-i prelua pe transfugi apare prima dată în US24 NEWS.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *