Saturday, 20 January 2018

Ovidiu Raeţchi: Tudose şi Ţuţuianu să demisioneze dacă taie pensiile militarilor prin OUG

„Ieri (sâmbătă, n.r.), în spaţiul public au reapărut informaţii potrivit cărora Guvernul pregăteşte o OUG prin care modifică Legea pensiilor din apărare şi ordine publică, acesta fiind şi principalul motiv pentru care Liviu Dragnea a anunţat, tocmai sâmbătă dimineaţa, prin SMS, convocarea Parlamentului pentru sesiunea extraordinară de săptămâna viitoare. Efectul acestei OUG va fi unul singur: diminuarea pensiilor din apărare şi ordine publică. Dacă informaţia este una adevărată, în contextul în care atât ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, dar şi premierul Mihai Tudose au dat asigurări publice că aceast lucru nu este adevărat, atunci cei doi dau dovadă de o iresponsabilitate de neconceput şi în mod clar trebuie să demisioneze”, a precizat Raeţchi.

El a atras atenţia asupra faptului că aceste zvonuri infirmate zilele trecute de către premier şi ministrul Apărării au condus la „plecări masive” din sistem în ultima perioadă, la cel mai înalt nivel.

„Unii dintre cei mai experimentaţi şi bine pregătiţi militari au preferat să părăsească sistemul din cauza acestor zvonuri într-o perioadă în care, în contextul discuţiilor despre înzestrarea Armatei, avem nevoie de cei mai buni oameni la cel mai înalt nivel. Mai mult, statul român a investit în pregătirea acestor oameni, dar nu beneficiază de expertiza acestora”, a mai arătat Raeţchi.

El a arătat că guvernarea PSD a rămas fără pic de credibilitate. „Nu poţi să spui că nu introduci noi taxe şi impozite, apoi că le introduci, apoi că te mai gândeşti, că naţionalizezi pilonul II de pensii, că nu îl naţionalizezi, dar apoi că analizezi situaţia, că nu tai pensiile militarilor, dar apoi că le tai, totuşi. Dacă nu sunt capabili să ia aceste decizii, atunci trebuie să plece din funcţii şi să lase locul unor lideri responsabili”, a susţinut Raeţchi.

Deputatul liberal i-a criticat, totodată, pe social-democraţi, arătând că dau dovadă de neseriozitate.

„Prin neseriozitatea de care dau dovadă sunt un pericol pentru România. Îşi încalcă cuvântul, uită să îl invite pe preşedintele României la ceremonii oficiale la care are dreptul să participe în funcţia sa de comandant suprem al Armatei, mint în legătură cu o temă delicată precum pensiile militare de stat, cum să îi credem că pot conduce într-o situaţie de criză?”, a mai precizat Raeţchi.

Ministrul Apărării Naţionaţe, Adrian Ţuţuianu, a declarat, vineri, la Academia Tehnică Militară, că algoritmul de calcul al pensiilor militare trebuie să rămână acelaşi, precizând că nu vor fi bani în minus la pensiile militare.

“Există o anumită nelinişte în armata română şi în toate structurile de securitate. Am discutat cu domnul Dragnea săptămâna trecută, am discutat şi cu doamna Olguţa Vasilescu, am discutat cu primul ministru. Cu toţii am căzut de acord că algoritmul de calcul al pensiilor militare trebuie să rămână acelaşi. Dacă vor fi nişte modificări, nu vor afecta şi nu sunt de natură să determine pe cei care ocupă astăzi funcţii în armata română să se pensioneze anticipat pentru a prinde condiţii mai favorabile. Din păcate, există şi o anume zvonistică legată de adoptarea unor ordonanţe de urgenţă. Nu este adevărat. (..) Doamna Olguţa Vasilescu a spus foarte clar că la momentul acesta, la nivelul ministerului, se fac analize cu privire la sistemul general de pensii”, a declarat Adrian Ţuţuianu.

Întrebat dacă vor fi bani în minus, ministrul a răspuns: “În niciun caz pentru cei care sunt în sistemul pensiilor militare de stat. Şi, ca principiu, nu a existat şi nu există nicio intenţie a Partidului Social Democrat de a tăia din veniturile oamenilor”.

Sursa: romaniatv.net

Post-ul Ovidiu Raeţchi: Tudose şi Ţuţuianu să demisioneze dacă taie pensiile militarilor prin OUG apare prima dată în US24 NEWS.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *