Saturday, 20 January 2018

Ministrul Economiei: Statul va rămâne acționar majoritar la Cupru Min, companie aflată pe profit

Statul va rămâne acționar majoritar, “fără niciun fel de dubiu”, al companiei Cupru Min Abrud, societate care exploatează zăcământul de la Roșia Poieni, a declarat duminică ministrul economiei, Mihai Fifor.

f8825052-43c9-47ae-9b35-0d656cf66b4b

”Vă răspund ca ministru și îmi asum acest răspuns. Nu cred foarte mult în această idee, a privatizării. Eu cred că în momentul de față Cupru Min SA arată că trăiește. Cu investiții foarte serioase și sănătoase, Cupru Min SA poate și este o companie care arată că putem produce la noi în țară fără niciun fel de problemă”, a susținut Fifor, într-o conferință de presă desfășurată la Abrud, întrebat dacă s-a renunțat la varianta privatizării companiei care exploatează zăcământul de la Roșia Poieni, unde se află aproape 60% din rezerva de cupru a României.

Ministrul a subliniat că statul ”va rămâne acționar majoritar, fără niciun fel de dubiu”.

Aflat în prima sa vizită la un obiectiv din portofoliul Ministerului Economiei, după cum a menționat, Mihai Fifor a spus că a dorit să înceapă cu exploatarea de la Roșia Poieni pentru a da un semnal. ”Pentru că noi dorim să încurajăm această zonă, să dezvoltăm această zonă. Știm foarte bine că întreaga zonă stă pe această industrie”, a adăugat el.

Ministrul Fifor a mai spus că, în prezent, Cupru Min SA reprezintă ”un exemplu de bună practică, o companie cu capital românesc care a reușit să depășească o perioadă foarte grea în existența sa și care, în momentul de față, produce foarte bine”.

Totodată, el a explicat că, prin programul de guvernare, PSD și ALDE și-au asumat să sprijine această companie pentru a se dezvolta și pentru a se retehnologiza.

”Desigur, sunt foarte multe alte probleme care se discută încă la nivelul Cupru Min SA și la nivelul Ministerului Economiei, sunt planuri de investiții foarte interesante pentru perioada imediat următoare. În programul de guvernare noi avem în intenție să reluăm și industria metalurgică în zonă. Încă discutăm să vedem care este cea mai bună opțiune pentru acest lucru. S-a discutat despre Zlatna, o să vedem în ce măsură și cum vom dezvolta acest lucru”, a mai spus ministrul.
Mihai Fifor a susținut că societatea este ”pe profit” și că are nevoie de retehnologizare și investiții în perioada imediat următoare.

”Are câteva chestiuni, nu neapărat urgente, dar chestiuni pe care trebuie să le rezolve și cred că cea mai importantă este aceasta a investițiilor în retehnologizare, pentru că asta înseamnă creșterea capacității de producție, înseamnă scăderea costurilor, un acces mai ușor pe piață. Ne dorim ca cei de la Cupru Min să nu mai vândă pur și simplu minereul, ci să-l dezvoltăm aici, în zonă”, a punctat demnitarul.

Întrebat despre problemele de poluare înregistrate de-a lungul timpului la societate, ministrul a spus că, în prezent, Cupru Min are aviz de mediu. ‘Se pregătește pentru a-și prelungi acest aviz de mediu. Nu avem motive de îngrijorare. Discuțiile cu cei din conducerea companiei arată că sunt în parametrii, în momentul de față”, a mai susținut ministrul Economiei.

Mihai Fifor a vizitat duminică, cu prilejul primei ediții a Zilei Minerului, exploatarea minieră de la Roșia Poieni — cariera și uzina de preparare.

Anul trecut, compania a înregistrat o producție record de concentrat de cupru, respectiv 39.000 de tone, cea mai mare din istorie, potrivit reprezentanților Cupru Min. Exploatarea zăcământului se face în carieră, pe trepte, prin forare și împușcare cu explozivi. În prezent, societatea are 540 de angajați.

AGERPRES/ (A — autor: Marinela Brumar, editor: Cristina Tatu, editor online: Simona Aruștei)

Sursa: agerpres.ro

Post-ul Ministrul Economiei: Statul va rămâne acționar majoritar la Cupru Min, companie aflată pe profit apare prima dată în US24 NEWS.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *