Wednesday, 17 January 2018

Galați: Bărbat reținut în cazul fetiței dispărute de acasă

Un bărbat de 42 ani, suspectat de sechestrarea unei fetițe de 9 ani, din comuna gălățeană Scânteiești, găsită de polițiști după căutări care au durat aproape două zile, a fost reținut pentru 24 de ore, informează IPJ Galați.

4107d54e-097c-4e44-8f32-90c4bf9d97a7

Bărbatul este acuzat de lipsire de libertate, iar în cursul zilei de duminică urmează să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

”Din declarațiile minorei s-a stabilit faptul că în seara de 27 iulie, în jurul orei 20,30, în timp ce se afla în centrul comunei Scânteiești, a fost abordată de un bărbat de 42 ani, din aceeași localitate, care a condus-o la locuința sa, sub pretextul că îi va da haine uscate, în condițiile în care afară ploua torențial. Ulterior, bărbatul ar fi reținut-o pe minoră în locuință, împotriva voinței ei, până la data de 29 iulie, în jurul orei 17,00, când, profitând de faptul că acesta era plecat, a forțat sistemul de închidere al ușii de acces și a părăsit curtea, prin escaladarea gardului”, se arată în comunicatul IPJ Galați.

Fetița a dispărut de acasă joi seară, în jurul orei 20,00, tatăl ei alertând în cursul zilei de vineri poliția. Pentru găsirea fetei s-au mobilizat peste 100 de polițiști, jandarmi, lucrători ai ISU, voluntari, localnici din Scânteiești și pădurari. De asemenea, fotografia fetei a fost distribuită la toate subunitățile de poliție, la Secția Regională de Poliție Tansporturi Galați și la operatorii de transport de pe raza județului Galați.

AGERPRES/(AS — autor: Dan Paic, editor: Cristina Tatu, editor online: Simona Aruștei)

Sursa: agepres.ro

Post-ul Galați: Bărbat reținut în cazul fetiței dispărute de acasă apare prima dată în US24 NEWS.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *