Wednesday, 17 January 2018

Fetiţa dispărută de acasă ar fi fost sechestrată de un vecin. Bărbatul a fost reţinut VIDEO

Copila de nouă ani care dispăruse de acasă joi seara şi a fost găsită abia sâmbătă, a fost sechestrată de un individ de 42 de ani. Bărbatul, care e recidivist, locuieşte în acelaşi sat cu fetiţa şi ar fi luat-o din faţa unui magazin, ameninţând-o cu un cuţit.

Bărbatul de 42 de ani, bănuit că a sechestrat o fetiţă de 9 ani şi a ţinut-o în locuinţa sa timp de două zile, a fost audiat sâmbătă, timp de cinci ore, după care poliţiştii au decis să îl reţină, iar duminică va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

„Din declaraţiile minorei s-a stabilit faptul că în seara zilei de 27 iulie, în jurul orei 20.30, în timp ce se afla în centrul comunei Scânteieşti, a fost abordată de un bărbat de 42 ani, din aceeaşi localitate, care a condus-o la locuinţa sa, sub pretextul că îi va da haine uscate, în condiţiile în care afară ploua torenţial. Ulterior, bărbatul ar fi reţinut-o pe minoră în locuinţă, împotriva voinţei ei, până la data de 29 iulie, în jurul orei 17.00, când, profitând de faptul că acesta era plecat, a forţat sistemul de închidere al uşii de acces şi a părăsit curtea, prin escaladarea gardului. În urma probatoriului administrat la dosar, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate”, se precizează într-un comunicat al IPJ Galaţi

Tatăl fetei de 9 ani le-a spus anchetatorilor că fiica sa l-a vizitat, joi seara, la ferma unde lucrează, iar el a trimis-o acasă. Vineri, când a venit la domiciliu, bărbatul a aflat de la ceilalţi copii că fata de 9 ani nu s-a întors de la fermă, aşa că omul a anunţat dispariţia la Poliţie, oamenii legii începând o amplă operaţiune de căutare.

Fetiţa provine dintr-o familie modestă şi are mai mulţi , toţi fiind crescuţi doar de tată.

Anchetatorii continuă investigaţia pentru a afla ce s-a întâmplat în cele două zile în care fata a fost dispărută. Minora a stat de vorbă cu un psiholog şi a fost dusă la Serviciul de Medicină Legală pentru a se stabili dacă a fost supusă şi altor abuzuri.

Citeşte şi Autorităţile din Galaţi sunt în alertă după ce o fetiţă de nouă ani a dispărut. Zeci de poliţişti şi jandarmi o caută pe copilă

Sursa: romaniatv.net

Post-ul Fetiţa dispărută de acasă ar fi fost sechestrată de un vecin. Bărbatul a fost reţinut VIDEO apare prima dată în US24 NEWS.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *