Friday, 19 January 2018

Karaganda oferă impozite și taxe vamale speciale pentru favorizarea investițiilor (guvernator)

Trimisul special al AGERPRES Oana Tilică transmite: Kazahstanul oferă un mediu favorabil pentru investiții, iar pe teritoriul regiunii Karaganda a fost creată o zonă economică specială, unde funcționează regimuri preferențiale în ceea ce privește sistemul de impozitare și sistemul vamal, fiind condiții foarte bune pentru dezvoltarea afacerilor, a declarat, joi, guvernatorul regiunii Karaganda, Yerlan Koshanov, cu prilejul unei întâlniri cu o delegație din România, condusă de ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu.

9e9dc962-a1f0-4f49-ab70-1a3b0b760991

“Din punct de vedere al teritoriului, Karaganda se întinde pe o suprafață cât două Românii, unde trăiesc aproximativ 1,5 milioane de locuitori. Fundamentul economic al regiunii este reprezentat de metalurgie, industria extractivă și industria constructoare de mașini. În subsolul teritoriului Karaganda se află importante resurse naturale. Practic, în subsolurile noastre regăsim întregul Tabel Mendeleev. Producția țării noastre se exportă în 52 de țări, inclusiv în România”, a precizat Koshanov.

Potrivit acestuia, Karaganda nu reprezintă doar un important centru industrial, ci și unul politic, cultural și științific.

“Regiunea noastră este interesată în dezvoltarea relațiilor economice cu țara dumneavoastră, precum și în domeniul cultural — științific. Așa cum știm noi, România este o țară industrializată, o țară în care sunt importante industria și agricultura, se dezvoltă foarte bine industria constructoare de mașini, industria alimentară și propun să analizăm dezvoltarea relațiilor noastre tocmai în aceste domenii, în particular, un schimb de experiență în domeniul tehnologiilor, activarea contactelor între mediile noastre de afaceri, pe linia întreprinderilor mici și mijlocii, realizarea de proiecte comune și atragerea de investiții”, a spus acesta.

Guvernatorul a atras atenția asupra faptului că această regiune constituie o zonă economică specială, propice atragerii de investiții străine.

“În Kazahstan, a fost creat un mediu favorabil pentru investiții, iar pe teritoriul regiunii Karaganda a fost creată o zonă economică specială, unde a sunt aplicate regimuri preferențiale în ceea ce privește sistemul de impozitare, sistemul vamal, sunt condiții foarte bune pentru dezvoltarea afacerilor. Propunem, de asemenea, să analizăm proiecte de colaborare în sfera educațională, schimb de experiență și pregătirea profesorilor pe linia instituțiilor de învățământ cu caracter tehnic”, a transmis Koshanov delegației române.

În plus, acesta s-a arătat interesat de dezvoltarea colaborării celor două țări și în sectorul turistic.

“Suntem gata să dezvoltăm interacțiunea bilaterală și în sectorul turistic. Sunt zone de interes turistic în regiunea noastră. De exemplu, pe teritoriul regiunii Karaganda sunt rămășițele pământești ale fiului lui Gingis-Han. În mod sincer, suntem interesați să dezvoltăm relațiile bilaterale pe întregul spectru al colaborării”, a dat asigurări guvernatorul.

El a precizat că delegația română este prima delegație străină cu care se întâlnește, întrucât a fost numit de puțin timp în funcția de guvernator, mai ales că România este prima țară pe care a vizitat-o în urmă cu mulți ani.

“Sunt de puțin timp numit guvernator al regiunii. Sunteți prima delegație străină cu care mă întâlnesc și, în perioada Uniunii Sovietice, prima țară pe care am vizitat-o a fost România. A fost perioada când tocmai se prăbușea regimul Ceaușescu, au fost câteva zile de doliu. Scopul vizitei dumneavoastră aici este să vizitați monumentul de la Spassk, ridicat în cinstea militarilor, oamenilor care au murit în perioada de represiune. Sunt pagini tragice ale istoriei noastre. Aceste pagini tragice au legătură cu faptul că aici a existat un lagăr. A fost cel mai mare lagăr de prizonieri militari de război. Prin acest lagăr au trecut aproximativ un milion de militari. Totuși, aceasta este istoria noastră, este memoria noastră…Vă mulțumim că aduceți un omagiu celor care și-au pierdut viața”, a spus Yerlan Koshanov.

De asemenea, oficialul a ținut să dea asigurări că țara pe care o reprezintă este una multinațională, pe teritoriul acesteia conviețuind peste 100 de popoare.

”În zilele acestea, în lumea noastră, Kazahstanul este o țară care iubește pacea, este o țară multinațională. Pe teritoriul Kazahstanului trăiesc peste 100 de popoare. Așa cum știți, la inițiativa președintelui nostru, în Kazahstan a fost înființată o instituție unică prin natura sa, pentru buna conviețuire interetnică: Adunarea Popoarelor. La noi funcționează aproximativ 80.000 de organizații culturale, inclusiv 24 de mari centre regionale pentru conservarea identității culturale. În anul 2005, în Karaganda a fost înființată cea mai mare asociație a românilor care trăiesc în Karaganda, Asociația culturală Dacia. În Universitatea de la Karaganda, cea mai mare universitate de pe teritoriul Kazahstanului, funcționează și catedra pentru limba și literatura română”, a subliniat el.

La rândul său, ministrul român al Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, a precizat că România are un interes “foarte clar definit” în privința existenței unei comunități importante de români în regiunea Karaganda.

“Pe lângă faptul că dorim să exprimăm respectul nostru pentru toți cei care au murit în această zonă în Al Doilea Război Mondial, pe lângă cei care au fost deportați în perioada stalinistă — și români și nemți și polonezi și mulți alții — avem și un interes foarte clar definit legat de existența unei comunități importante de români în zona Karaganda”, a precizat Meleșcanu.

Ministrul român a subliniat că se dorește extinderea relațiilor cu Kazahstanul pe plan economic, cât și o colaborare pe plan tehnic, științific și medical.

“În discuțiile pe care le-am avut astăzi (joi — n. r.) cu premierul din Kazahstan (Bakytzhan Sagintaev — n. r.), am exprimat foarte clar dorința noastră de a dezvolta relațiile cu Kazahstanul pe două planuri diferite. Primul, să nu ne bazăm exclusiv pe energie — care este principala zonă din colaborarea noastră — ci să le extindem și la alte domenii: agricultură, industrie alimentară, tehnologia informației etc. și să facem o dublă extindere. Pe de o parte, să mergem și să extindem colaborarea economică și pe alte domenii, iar a doua recomandare pe care am făcut-o a fost aceea de a lărgi colaborarea în domeniul tehnic, științific, în domeniul medical etc.”, a explicat el.

În acest sens, pe 4 octombrie, la București, va avea loc sesiunea Comisiei mixte de colaborare economică și tehnico — științifică, ocazie cu care vor fi discutate o serie de proiecte concrete avute în vedere de România și Kazahstan.

De asemenea, vineri, 28 iulie, se va semna un acord de colaborare între Camera Română de Comerț și organizația similară din Kazahstan. În plus, se va încheia un Memorandum de Înțelegere între Universitatea Politehnică din București și Universitatea din Karaganda pentru schimb de studenți și profesori.

“Un eveniment deosebit pentru noi — și vă adresez mulțumiri în numele Guvernului României — este deschiderea lectoratului de limbă română la Universitatea din Karaganda, care este o premieră. În toată Asia Centrală este singurul lectorat în care se poate învăța limba română, iar Asociația Dacia este una dintre asociațiile cu o activitate foarte bogată în păstrarea identității culturale și spirituale și, din punctul nostru de vedere, asta înseamnă o punere în realitatea propriu-zisă a politicii pe care o are Kazahstanul în legătură cu respectarea unui număr cât mai mare de popoare care trăiesc în Kazahstan. Mi-a atras atenția faptul că aveți o politică preferențială de impozitare în zona Karaganda, așa că este un argument foarte bun pentru societățile românești care vor să investească aici. Ați câștigat și un ambasador pentru Karaganda în România”, a adăugat ministrul de Externe.

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, efectuează în perioada 27-28 iulie o vizită în Republica Kazahstan, pentru participarea la Ziua României în cadrul expoziției internaționale “EXPO 2017 Astana Future Energy” și pentru marcarea a 25 de ani de relații diplomatice între cele două țări. Este prima vizită bilaterală a unui ministru român de externe după o perioadă de aproximativ 9 ani. Din delegația condusă de Teodor Meleșcanu fac parte: vicepreședintele Camerei Deputaților, Florin Iordache, secretarul de stat în Ministerul Mediului de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat Sterică Fudulea, secretarul de stat în Ministerul Cercetării și Inovării Ion Ciprian Preda, secretarul de stat în Ministerul Energiei Andrei Maioreanu, președintele Institutului Cultural Român, Liliana Țuroiu, și fostul consilier al guvernatorului BNR Dan Costin Nițescu

“Avem o delegație care acoperă toate domeniile posibile de cooperare a țărilor noastre”, a mai spus Meleșcanu.

După întâlnirea cu autoritățile din Karaganda, Teodor Meleșcanu, alături de membrii delegației române, a depus o coroană de flori la Monumentul românilor, victime ale lagărelor staliniste (Monumentul de la Spassk), și a vizitat Universitatea Tehnică de Stat din Karaganda.

Prin prisma promovării limbii, culturii și valorilor românești, orașul Karaganda se evidențiază prin Lectoratul de limba română din cadrul Universității de Stat ‘Academician E.A. Buketov’ — proiect unic în Asia Centrală.

AGERPRES/(AS — editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Daniela Juncu)

Sursa: agerpres.ro

Post-ul Karaganda oferă impozite și taxe vamale speciale pentru favorizarea investițiilor (guvernator) apare prima dată în US24 NEWS.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *