Wednesday, 17 January 2018

CNAIR: Amplasamentul pentru construcția Variantei Ocolitoare Satu Mare, predat antreprenorului;obiectivul trebuie finalizat în 18 luni

Amplasamentul pentru construcția Variantei Ocolitoare Satu Mare a fost predat antreprenorului (Asocierea Itinera SpA-Collini Lavori SpA – Via Design SRL), care are la dispoziție cinci luni pentru elaborarea proiectului tehnic și 18 luni pentru finalizarea obiectivului, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere printr-un comunicat remis, joi, AGERPRES.

a7b63cb8-7566-4b4d-b446-ddd4fa43bfed

Cu o lungime de 19,540 km, Varianta Ocolitoare va fi construită în sud — vestul municipiului Satu Mare, între DN 19A (km 41+900) și DN19 (km 135+960). La intersecțiile cu DN 19A și DN 19 vor fi construite sensuri giratorii, intersecția cu strada Parc Industrial va fi de tip T, iar pentru intersecțiile cu DJ 194, DN 19, DN 19A și DJ194 sunt prevăzute noduri rutiere și bretele rutiere de acces spre și dinspre Varianta de Ocolire Satu Mare.

Drumul va avea 4 benzi pe sens, pe o lungime de aproximativ 14 km, 10 pasaje și 2 parcări de scurtă durată.

Construcția Variantei Ocolitoare Satu Mare va costa circa 304,791 milioane lei fără TVA și va beneficia de finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020.

AGERPRES-(AS-editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Daniela Juncu)

Sursa: agerpres.ro

Post-ul CNAIR: Amplasamentul pentru construcția Variantei Ocolitoare Satu Mare, predat antreprenorului;obiectivul trebuie finalizat în 18 luni apare prima dată în US24 NEWS.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *